marți, 26 iunie 2012

Observaţii astronomice cu telescopul de pe acoperişul Universităţii Sorbona

După cum se observă şi din program, s-au organizat patru sesiuni de observaţii astronomice cu telescopul aflat pe acoperişul Universităţii Sorbona. Întâmplarea a făcut ca seria mea să fie cea mai norocoasă din punct de vedere al condiţiilor meteo. Am putut observa Soarele şi petele solare, atât direct cât şi proiectate pe un ecran improvizat.



 
După ce soarele a apus, am făcut un tur al cupolei pentru a admira panorama oferită de Paris. Apoi am coborât în clădire pentru a ni se prezenta modul în care se realizează şi se verifică oglinzile telescoapelor în atelierul aflat cu un etaj  mai jos.

Urme de gloanţe pe zidăria cupolei (aşa se distrau tinerii din Paris pe la 1800)




Apoi, când s-a întunecat suficient, am observat:
  • sistemul stelar Castor
  • planeta Marte
  • planeta Saturn  şi doi sateliţi vizibili Rhea şi Titan
  • Alcor şi Mizar, stele care fac parte din Ursa Mare
Nu am făcut fotografii, dar imaginile observate semănau cu cele de mai jos:





A fost una dintre cele mai interesante activităţi de la acest curs.
P.S. Domnul care ne-a însoţit şi care la prima vedere nu ne-a făcut mare impresie, vorbea într-o engleză impecabilă, extrem de amabil şi de spiritual. Este cercetător în matematici la Universitatea Sorbona iar astronomia este o pasiune.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu